Uncategorized

Începe micro-stagiunea stArtAct @ unteatru

Cei mai fresh creatori de teatru!

Dacă e marți, e teatru tânăr la unteatru! …în august și septembrie.

stArtAct – cea mai nouă mișcare de teatru tânăr, inițiată de proaspeții creatori de teatru absolvenți UNATC 2018: regizori, scenografi și actori, și reunită în jurul unui crez comun, acela că teatrul, ca orice artă autentică, se reinventează cu fiecare nouă generație – vă invită în perioada 7 august – 11 septembrie 2018, în fiecare marți (dar și într-o joi) la micro-stagiunea stArtAct @ unteatru, găzduită cu generozitate de unteatru, ce aduce în fața dumneavoastră povești ale timpului prezent, cu entuziasmul, credința și dăruirea începutului de drum.

7 spectacole de teatru tânăr, 7 viziuni inedite asupra lumii contemporane, 7 dramaturgi europeni,  7 seri de suflul nou, 7 oportunități de a vedea tinerii actori și scenografi în acțiune – o noua generație de creatori de teatru – efervescentă și mânată de un entuziasm debordant, cei 7 regizori fresh – care au făcut toată această minunată întâmplare să existe: Amalia Iorgoiu, Alexandru P. Rusu, Diana Tănase, Ester Mitrofan, Alexandru Andrei, Ilinca Prisăcariu, A. Hartmann și un loc unic: unteatru!

unteatru găzduiește cu generozitate în micro-stagiunea stArtAct producțiile absolvenților de regie  licență și master UNATC 2018: unteatru – locul atâtor spectacole speciale, iubite de unpublic la fel de generos – este acel acasă, unde artiștii și spectatorii se întâlnesc natural, într-o atmosferă creativă, care inspiră și motivează, care pentru tinerii creatori a devenit în aceste luni un teren fertil, facilitând o serie de noi experiențe pentru această generație fresh, care își așteaptă publicul cu ușile deschise!

 

Programul micro-stagiunii stArtAct @ unteatru

Orchestra Titanic de Hristo Boicev, regia Amalia Iorgoiu – 7 august, ora 20.00

Îngrijitorul de Harold Pinter, regia Alexandru P. Rusu – 14 august, ora 20.00

Lecția  de Eugène Ionesco, regia Diana Tănase – 16 august, ora 20.00

Caii la fereastră de Matei Vișniec, regia  Ester Mitrofan – 21 august, ora 20.00

Aniversarea de Jeroen van den Berg, regia Alexandru Andrei – 28 august, ora 20.00

Absinth de Magda Fertacz, regia Ilinca Prisăcariu – 4 septembrie, ora 20.00

Respectfully yours…/…cu respect după Jean-Paul Sartre, regia A. Hartmann – 11 septembrie, ora 20.00

 

Vino să susții tinerii creatori!

unteatru : Strada Sfinții Apostoli nr 44, sector 5, București,

rezervări: telefon (sms) 0732605510, e-mail: startact2018@gmail.com

urmarește.ne pe https://www.facebook.com/StArt.Act.young.theatre/ și pe www.unteatru.ro