PROGRAME / Programe curente

Începem ”experimentele” de educație media în Laborator

Logo program + CJI vectorial

Timp de 2 săptămâni, 40 de profesori de liceu, care predau limba română, limba engleză, limba franceză, istorie și știința sociale ”experimenteză” educația media, învăță împreună, testează idei și vorbesc despre cum educația media devine parte integrantă în lucrul cu elevii.

Programul ”Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media” este un mediu deschis, unde ne consultăm și creăm împreună un demers în care educația media devine o obișnuință a practicii educaționale de zi cu zi.

 

Centrul pentru Jurnalism Independent dezvoltă, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și cu sprijinul poporului American prin Departamentul de Stat al Statelor Unite, un program strategic, prin care introduce elemente de educație media în programele educaționale de liceu pentru disciplinele umaniste (limba română, limba engleză, limba franceză, istorie, științe sociale) și creează un set de instrumente și materiale, pentru ca tinerii să înțeleagă și să respecte rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale.

Prin educația media, sprijinim tinerii să crească și să se adapteze, să își dezvolte aptitudinile, motivația și gândirea critică, să își extindă orizonturile, să transmită și să aplice cunoștințe în situații noi. Formăm abilitățile tinerilor de a acționa ca cetățeni activi în comunitățile lor, pentru a proteja drepturile omului, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă, pacea și justiția socială.