Be European Parliament Part

CJI_LLP1-150x87Centrul pentru Jurnalism Independent a găzduit cea de-a șasea și ultima întâlnire transnațională din cadrul programului Be European Parliament Part, în perioada 24-27 iunie a.c. Întâlnirea a fost consacrată – în cea mai mare parte – pregătirii raportului final, ce urmează a fi finalizat pănă la data de 30 septembrie 2015.

Be-EPart se adresează, în primul rând, jurnaliștilor și cadrelor didactice care, în calitatea lor de multiplicatori de informație, contribuie la creșterea gradului de cunoaștere și înțelegere a mecanismelor de funcționare a Parlamentului European în rândul cetățenilor. Nu în ultimul rând programul își propune să amplifice interesul fața de această instituție europeană și să sporească gradul de participare civică, acordând o atentie specială alegerilor pentru PE din 2014. Activitățile programului includ: dezvoltarea unor module de pregătire și organizarea unei serii de cursuri pentru ambele categorii de beneficiari, elaborarea unor ghiduri destIMG_5119inate profesorilor și jurnaliștilor.

România este prezentă în consortiul Be-EPart prin două organizatii: Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) din București. Ceilalți parteneri sunt: Conti Editore (Italia), Idil Halk Egitim Merkezi (Turcia), Aihmi Mi Kerdoskopiki Etairia (Grecia), Sonhos para sempre (Portugalia), European Learning Network (Marea Britanie) .

Mai multe informații despre program se pot obține de la: conf. dr. Ioan Lucian Popa (Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, i.l.popa@hotmail.com), Mihaela Danga (Centrul pentru Jurnalism Independent, mihaela@cji.ro)

         

logo_bun-150x41 cu sprijinul oferit de programul GRUNDTVIG Parteneriate Pentru Învățare al Uniunii Europene